Pe muschiul gros, cald ca o blaná a pamintului, căprioara sta jos, linga iedui ei. Acesta
si-a intins capul cu botul mic, catifelat si umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochilinchisi,
se lasa dezmierdat. Caprioara il linge, si limba et subţire culcă uşor blana moale, mata-
soasă a iedului. Mama il priveşte, si-n sufletul ei de fugarnică incolteste un simţămint
stăruitor de milă pentru fiinta frageda căreia i-a dat viata, pe care a hránit-o cu laptele
ei dar de care trebuia să se desparta chiar azi, căci vremea intercatului venise de mult
inca şi cum se uită așa, cu ochi indurerati, din pieptul caprioarei scapă ca un muget
Inabusit de durere; iedul deschide ochii. Caprioara se imbarbăteaza, sare in picioare şi
porneste spre fancurile de stincă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus,
e pazit si de dusmania lupului, şi de iscusinţa vinătorului, caci pe muchiile prăpastiilor
acelora numai ele, caprele, puteau a se incumeta. Acolo l-ar fi ştiut ca lingă dinsa. Dar
pina la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara işi azvirle picioarele
in fugă fulgerătoare, in salturi indrăznețe, să incerce puterile iedului. Şi ieduli se tine
voiniceste de urma; doar la säriturile ametitoare se opreşte cite o clipa, ca și cum ar
mirosi genuna, apoi se avinta ca o săgeată și, behåind vesel, zburda de bucurie pe
picioarele subtiri ca niște lugere.
Dar trebuiesc să scoboare, sa strabată o pădure, ca să urce din nou spre tancuri. Capri-
cara conteneste fuga; pășeste incet, prevăzătoare. Trece din poiană in poiană, intră apoi
supt bolti de frunze, pe urmă prin hrube adinci de verdeata, pină ce pătrunde in inima
intunecată, ca un iad, a pădurii.
Şi-au mers mult aşa, pînă ce au dat în sfirsit de luminiş. ledul, bucuros, o ia inainte, sărind.
Dar in aceeaşi clipă căprioara se opreste, ca de-o presimtire, adulmecind. In fata ei, de supt
o cetina, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, si ledul ar fi fost sfisiat. Atunci căprioara
da un zbieret adinc, sfişietor, cum nu mai scosese inca, si, dintr-un salt, cade in mijlocul
luminişului. Lupul, vazind prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...
Prăbuşită in singe, la pămint, supt colţii farei, căprioara rămine cu capul intors spre
iedul ei. Și numai cind acesta, inspăimintat, se topeşte in adincul pădurii, căprioara simte
durerea, iar ochii i se tulbura de apa morţii.
(Emil Girleanu)

Planul simplu de idei

Ajutatima varog​