O pisică alb cu negru.
Pisica mă aștepta în poartă, când ziua fugea în noapte și cerul devenise de cristal.
Pe această felină eu nu am mai văzut-o niciodată în cartier.
Motanul vecinilor nu a simțit că venise în cartier o pisică străină, altfel ar fi fost război pisicesc între cele doua feline.
Eu mă pisiceam pe lângă ea în speranța că o pot mângâia. Pisica se uita sperioasă, dar nu făcea nici o mișcare.
În înserarea nopții ochii pisicii străluceau ca două stele.
Pisica era mare și frumoasă și avea blana ca piesele de șah: alb cu negru.
Eu mă pisiceam, dar ea era doar curioasă.
După un timp, pisica a făcut o piruetă în aer și dispăru în noapte!
