Răspuns:
Strofa are o concluzie realizată pe baza antitezei, este axată pe frământarea sufletească a Cătălinei, învăluitǎ de indicibilul feminin: „De-aceea zilele îmi sunt / Pustii ca nişte stepe, / Dar nopţile-s de-un farmec sfânt / Ce nu-l mai pot pricepe”. Aici, fata se recunoaşte a fi o fiinţǎ duală: una diurnă, care cunoaşte vidul sufletesc şi una nocturnă al cărei preaplin al sufletului îi rămâne totuşi nepriceput. Acestea sunt modalităţile de manifestare ale nostalgiei departelui.
