Răspuns :
Răspuns:
Scrisoarea III” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, publicată pentru prima oară pe 1 mai 1881 în revista Convorbiri literare.
Poezia este structurată pe două părți: prima parte reprezintă trecutul glorios al ostașilor români în contrast cu falsul patriotism al contemporanilor. Partea a doua este o satiră la adresa societății contemporane poetului și a lipsei de patriotism al contemporanilor.
Tema poemului este demascarea falsului patriotism al contemporanilor în contrast cu vitejia ostașilor români din trecut. Poemul este o reprezentare epică a Bătăliei de la Rovine. Personajul principal din poezie este Mircea cel Bătrân.
SCRISOAREA III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba
Ce, cu-a turmelor pășune, a ci patru ș-o schimbă,
La pământ dormea ținându-și căpătâi mana cea dreapta
Dara ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
Vede cum din ceruri luna luneca și se coboară
Și s-apropie de dansul preschimbat în fecioara.
Inflorea cărarea ca de pasul blândei primaveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tainuitelor dureri;
Codrii se informează de atâta frumusețe,
Apele-ncretesc în tremur străvezie lor fețe,
Pulbere de diamante cade lina ca o bursa,
Scanteind plutea prin aer și pe toate din natura
Și prin mandra fermecare sun-o muzica de șoapte,
Iar pe ceruri se înaltă curcubeele de noapte...
Ea, șezând cu el alături, mana fina i-o întinde,
Parul ei cel negru-n valuri de matasa se desprinde:
-Las' sa leg a mea viata de a ta... În bratu-mi vino,
Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele
Eu sa fiu a ta stăpâna, tu stăpân vieții mele.
Și cum o privea sultanul, ea se-ntuneca... dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum ca răsare,
Care creste într-o clipa ca în veacuri, mereu creste,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lateste;
Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde
Și sub dansul universul într-o umbra se intinde;
Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea batrana-
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpâna.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Și corăbiile negre legănadu-se pe râuri,
Valurile verzi de graie legăna du-se pe lanuri,
Marile tarmuitoare și cetăți lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor,
Vede tara lângă tara și popor lângă popor-
Ca prin neguri alburie se strevad și se prefac
În intinsa-mparatie sub o umbra de copac.
Vulturii porniți la ceruri pan' la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruință se pornește indelung
Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunator,
Strigate de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creștea ca marea tulburata și înaltă,
Urlete de bătălie s-alunga dupăolalta,
Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt
Și deasupra Romei noua se înclină la pământ.
Se cutremura sultanul... se deșteaptă... și pe cer
Vede luna cum plutește peste plaiul Eschiser.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru întrebări sau asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!