Citește textul de mai jos cu atenţie, pentru a răspunde la intrebari. La marginea unui sat trăiau într-o colibă sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Femeia se ocupa cu torsul lânii pentru oamenii din sat, dar tot ce câştiga dădea pe doctorii pentru fata ei bolnavă. Într-o zi, pe când torcea și plângea, femeia văzu o caleașcă de foc. Era Crăiasa Primăvară care, auzind-o, s-a oprit și a întrebat-o de ce este aşa de necăjită. Aflând de boala copilei, Crăiasa a zis: Tine caierul acesta de foc şi toarce-1 firicel subțire, apoi leagă o fundiță și prinde-o de pieptul copilei. Caierul îi ardea însă degetele şi-i era cu neputință să răsucească un firicel cât de mic. O altă caleaşcă, de zăpadă, se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarnă, care auzind necazul femeii, zise: - Tine caierul acesta de zăpadă. Răcoarea lui va potoli fierbinţeala celui de foc. Femeia se puse pe tors laolaltă fir roșu de foc cu fir alb de zăpadă și astfel isprăvi de tors cele două caiere. După ce termină lucrul, legă o fundiță de pieptul fetiței, care prinse îndată putere, De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundite alb-roșii, împărțindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate și bucurii . (adaptare după Legenda Mărţişorului, poveste populară)
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru întrebări sau asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!