Întregul limbaj al poeziei frapează prin originalitate, dar de o expresivitate aparte este comparația „(Răsfrângeri roșii de amurg) / De-abia mai tremură pe apă / Ca nişte coji de portocale.” Prin aluzia cromatică – auriul cojilor de portocale -, vocea poetică îl provocată pe cititor să își imagineze ultimele raze de soare dinaintea căderii întunericului, atunci când, asemenea unor cioburi de lumină, tremură și se pierd în unduiala apei.
