Nu trece mult după asta, şi-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moşi, îndeamnă păcatulpe bădiţa Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul, Nic-a lui Costache, să măprocitească. Nică, băiat mai mare şi înaintat în învățătură până la genunchiul broaştei, era sfăditcu mine din pricina Smărăndiței popii, căreia, cu toată părerea mea de rău, i-am tras într-o zi obleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muşte... Şi Nică începe să mă asculte; şi mă ascultă el,şi mă ascultă, şi unde nu s-apucă de însemnat la greşeli cu ghiotura pe o draniță: una, două, trei,până la douăzeci şi nouă. Măi!!! s-a trecut de şagă, zic eu, în gândul meu; încă nu m-a gătit de as-cultat, și câte au să mai fie! Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor şi a tremurade mânios... Ei, ei! acu-i acu. Ce-i de făcut, mãi Nică? îmi zic eu în mine. Şi mă uitam pe furis lauşa mântuirii şi tot scăpăram din picioare, aşteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de scolar deafară, căci era poruncă să nu ieşim câte doi deodată; şi-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam cănu mai vine, să mă scutesc de călăria lui Balan şi de blagoslovenia lui Nicolai, făcătorul de vânătăi.Dar adevăratul sfânt Nicolai se vede că a știut de ştirea mea, că numai iaca ce intră afurisitul debăiat în şcoală. Atunci eu, cu voie, fără voie, plec spre ușă, ies repede şi nu mă mai încurc primpre-jurul şcolii, ci o iau la sănătoasa spre casă. Şi când mă uit înapoi, doi hojmălăi se şi luaseră dupămine; şi unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; şi trec pe lângă casanoastră, şi nu intruacasă, ci cotigesc în stânga şi intru în ograda unui megies al nostru, și din ogradă în ocol, şi dinocol în grădina cu păpuşoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, şi băieții după mine; şi, pânăsă mă ajungă, eu, de frică, cine ştie cum, am izbutit de m-am îngropat în țărnă la rădăcina unuipăpuşoi. Și Nic-a lui Costache, duşmanul meu, şi cu Toader a Catincăi, alt hojmălău, au trecut pelângă mine vorbind cu mare ciudă; şi se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu m-au putut găbui. Şi dela o vreme, nemaiauzind nicio foșnitură de păpușoi, nicio scurmătură de găină, am țâșnit odată cuInţelegerea textuluitarna-n cap, şi tiva la mama acasă, şi am început a-i spune, cu lacrimi, că nu mă mai duc la şcoală,măcar să ştiu bine că m-or omori! A doua zi însă a venit părintele pe la noi, s-a înțeles cu tata,m-au luat ei cu binişorul şi m-au dus iar la şcoală.și - C * d dă, e păcat să rămâi fără leac de învățătură, zicea părintele; doar ai trecut de bucheludeazlaînvățăturilor, şi, mai ştii cum vine vremea? poate să te faci şi popă aici, la biserica Sfântului Nicolai,că eu pentru voi mă strădănuiesc. Am o singură fată ş-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere.Hei, hei! când aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muştele în pace şi-mi iau alte gân-duri, alte măsuri: încep a mă da la scris, şi la făcut cadelni în biserică, şi la ținut isonul, de parcăeram băiat. Şi părintele mă ia la dragoste, și Smărăndița începe din când în când a mă fura cuochiul, bădița Vasile mă pune să ascult pe alții, şi altă făină se macină acum la moară. Nic-a luiCostache, cel răguşit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. [...] (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
4. Prezintă, în două enunțuri, planul protagonistului pentru a scăpa de călăria luiBalan şi de blagoslovenia lui Nicolai, făcătorul de vânătăi.
5. Identifică tema fragmentului dat şi două motive literare prezente în text.
6. Explică schimbarea de atitudine a protagonistului, din finalul fragmentului.​