Răspuns:
Explicație:
Seara incepuse sa se lase asupra noastra, invaluind cu valurile ei negre si inspaimantatoare, stufarisul Deltei. Eram pe malul Dunarii, nu departe de Gura Portitei. Priveam catre marea ce inghitea batranul fluviu.
Pe cand ma gandeam la aceste ape ce strabat Europa, ducand cu ele povesti si cantece, deoadata, orizontul este cuprins de un foc nestiut mie pana atunci. Cerul era cuprins de un rosu aprins. Ma gandeam ca ardea ceva in departare. Prin valvataia aceasta a departarilor, zaresc o sfera mare ce se cufunda in nemiloasa zare. Era soarele. Sfera aceea de foc, disparea treptat, lent, pentru ca la final sa nu se mai vada nimi. Rosul acela intens a disparut, lasand loc intunericului absolut, stelelor si lunii. Roiurile de tantari au inviat si ele. Atunci am realizat ca acest incendiu mistuitor nu era altceva decat apusul bland al soarelui. M-am cuibarit in cortul meu si mi-ap propus sa vad rasaritul maine dimineata
