O zi de toamnă târzie
Afară e toamnă, o toamnă rece, ploioasă, ce dă de veste
apropierea iernii.
Copacii privesc triști cerul plin de nori violeți și tremurători.
Ei prind, cu micile vârfuri ale ramurilor, freamătul îngrijorător
al întregii naturi.
Câteva vrăbiuțe, cu ochi ca de sticlă, stau încremenite pe garduri.
Parc-ar fi picături de somn, aruncate din legănarea norilor gri.
Oamenii, mai puțini pe străzi, merg repede, ascunși sub haine
groase, de culoare închisă. Sunt cuprinși de crispare.
Copiii apar și ei, grăbiți, mai tăcuți, dar cu zâmbetul mereu același,
plin de speranță pentru viitor.
